Poezii din cartea " Metaspherae " , Nicolae Guţu, Editura "Augusta" , Timişoara 2002

PALETA

  

Noaptea asasinată îngenunchează

cu ţeasta proptită-n diluviu.

Lunecaţi în somn, oamenii debutează

râu roşu, tâşnit din Vizuviu.

Văd chipu-mi scimonosit de valuri

în tina lichidă, parcă-i pictat

de epoca ce mă flatează cu lauri

de ghimpi pusă pe coamă - ndesat.

Dezbrac sufletul de inhalări derizorii

nu-i mai permit să anime sumbre poveşti

cu nuanţa de scrum a erorii

de pe paleta vieţilor omeneşti.



METAMORFOZA

Acolo unde a fost îngropat graiul 
să nu mai crâcnească,

indignată tăcerea, surpă

răscolind revolta pământului.

Tenebre încinse

scutură extensiv hibernarea terestră

cu magnitudine înspăimântătoare

pe scara Rihter.

Dealurile aplecate-n genunchi umile,

parcă încremenite pururi,

încep să se clatine din temelii.

Pornesc într-un leagăn mobil,

ţestoase longevive trezite la vale,

stăvilind îndrăzneţ cu gheburi inerte

stihiile lumii oculte,

prăbuşindu-le a fi erodate şi desfiinţate

în oceanul aglomerat, imens.

Apele înghesuite inopinat năvălesc

Înafară - ndărăt din meninghe

prin multiple şuviţe spărgând

arteziene la rădăcini fragile,

ale vlăstarilor altoiţi,

prinse de solul vârtos, transfigurat.

Dispar căi uzate în serptentină,
coamele cărora despletite

le toceşte cutea paşilor iuţi

ale traseelor întreprinse,   

ce sunt propulsate de cutezanţa

noilor vremuri.

Chiuie vântul lansând în spaţiu

Vestea că vine

Era civilizaţiei cu faţa umană



ŢĂRÂNA MI-E CĂPĂTÂI

Ţărâna mi-e căpătâi sub cap.

Adorm în cuibul de brazde.

Leagănă-mă vecie

fără grijă s-admir fenomenele existenţei.

Vreau să visez

duioasă uitare de zbucium-

nepotolitul suspin.

De ceea ce mi-a fost dat

să mă bucur din plin

şi să beau apă dătătoare de viaţă

dincolo de pământ,

să beau şi să nu-mi mai pot potoli setea.

Du-mă val oceanic în infinit,

înmărmuresc topit de-a pururi

paşnic, liber, uitat!



GEAMĂN ONIRIC

Numai în geamăn oniric crepuscular

intrăm în rolurile personajelor distinse

ale legendelor -

patima rară  a ne seduce prezenţa

într-un caier de dincolo de marginea

derulării normale a evenimnentelor fruste,

cu sentimentul de abatere nefirească

de subtiă renunţare.

Şi măreţe Arcade ale altei prisme

de a vedea lucrurile

celor ce se încumetă curajoşi să-i dea pinteni

Calului Năzdrăvan

la drumul anevoios de peste nouă mări şi nouă ţări,

li se deschid vraişte ca la cei aleşi.

Doar ei au onoarea de a pătrunde

sferele percepţiei vaste.

Fiecare e liber a se depaşi.

O, câte Împărăţii sunt, stim?

Au cine le făureşte - ndelung, subtil, grandios,

şi Una mai faimoasă decât toate?

Nu e fantasmagorie peisajul lumii acesteia însufleţit

pe planul neţărmuririi

unde-mi revin alinat de privelişti ciudate

şi  tril fermecător al fluierului

lui  Pan-Veghetorul



MEDITAŢIE

Nu chem pe nimeni să pornească cu mine.

Nici eu nu-l urmez pe cineva, oarecum.

Doar iau aminte. Atât.

Stiu unde merg?

Stiu unde mă duc paşii mei strâmbi

trecatori printre dune?

Sunt  lucruri pe care le taci,

pentru că nu e nevoie să le îmbraci din nou în forma expresiei.

Cuvântul deja le-a creat şi totul s-a spus

odată şi pentru totdeauna.

Iar noi nu putem decât să nominalizăm deliberat.

Să încerc să pătrund explicându-mi,

clasificând multitudinea în Întreg,

Unitatea în Diversitate?

Orice întruchipare ca fenomen al existenţei

are în fond un esenţial perceput contemplându-l.

Urma ce-o las imprimată nu e din vrere nebună

de a-mi fixa entitatea în sol.

Ce am din ceea ce pot lăsa aici palpabil?

Particulele ce se îmbulzesc

în fiece nucleu din  mine nu constituie

substanţa constantă a Eu-lui,

ce s-ar putea adapta cumva circuitului perpetuu

ogoindu-şi convulsiile ce-au traversat

densitatea materială.

Există o lume ce nu-i, Aspect sigur.

Presimtu-mi intrarea în ora dementă

matinală învolburare - Nirvana.



SFERA

Aud zvâcnind spaţiul - 
efluvii de ecouri îndepărtate

mă surprind cu fulgerul energiilor convergente,

gamă exorbitantă în preajmă

şi tresar amintindu-mi vag de ceva

parcă neobişnuit, orbitor, incomprehensibil,

de Sfera nemărginită, gigantică, densă,

transversală striaţie de lumină,

în care nu mai ştiam că suntem, fiind.

Poate că-mi dau seama

de unde vine să pâlpâie aprig

dorul şi tensiunea lăuntrică atât de profund permanent

ca o manifestare a renunţării desăvârşite,

smulgere pasionantă din pulberea deznădejdii.

Flutură-mi basma albă a norilor,

por t veşnică stare de ducă în piept,

căutare de infinit.

                                                 

PUR - IZBĂVIRE

Palid la faţă

fruntea spre cer mi-o ridic.

Raţiunea mi-e limpede şi tihnită de tot.

In conturul fiinţei mele

nu mă mai zbat.

Helios din înalt se lasă plutind în disc

peste boltă                   

acoperindu-mi chipul cu cenuşa de aur -

seninătate a unui deşert plin

şi izvor al tumultului meu acordat.

Iată adapost unde revin pitit

unde-mi ascund sufletul de aglomeraţia expansivă

şi cad în cealaltă extremă

a solitudinii dependente - sindromul introspectiv.

Totuşi efectul indisolubil imediat fiind

starea de imponderabilitate detaşată,

dezamorsarea efectului imaginativ,

închis în zone ermetice de labirint virtual -

depăşirea inversiunilor interioare, în general.

Indivizibile  particule  ce  constituie

individualitatea mea trup şi suflet,

absolvite de tensiunea de fond,

işi deschid albiile receptive astrale

absorbind energie imperativă subtilă.

Între ireal şi transcendental

prevăd descălecarea spirituală,

moment, când nimic nu împedică

dezmărginirea cosmică crucială

a materiei psihice fine

în Oceanul pur - Izbăvire. 



ÎN(RAI)ERE              

De ce minuni înalte, de care ceruri vaste

suprema taină a lumii

        în miezu-i s-o cuprind

viaţa toată zbuciumul mi-l prind

însămânţat în solul pulberii albastre.

Cu simţul - Liturghie,

mintea se-ncuvântă.

Vibrează în timpane amplificatoarele din tâmple,

acordul în(rai)erii, unic, să mi-l umple

topind în armonie durerea şi mormăntul.

Şi pacea întărită dospeşte ochi în suflet

cănd timpul se transformă

    în Templul veşniciei.

Sunt Firea - Brazdă fructuoasă tot mai vie

de-a pururi inspirat

de suflul tot.

Nebun de vis astral,

beţiv de stea nocturnă

străbat lumina – nfloare şi-ascunsu - ntrepătruns.

Din rătăciri fervente, scrum din urmă - ajuns,

    pe un tărîm sublim voi înverzi întruna.



METEMPSIHOZA

Altă viaţă crezi, va mai fi?

Ne e dată doar una. Una?

Taci. Chiar dacă vei mai veni

oare nu ţi-e totuna.

Sigur, există o singură cale

spre moarte de aici.

Plin de căderile tale

Din moarte să te ridici.

Uceide-ţi durerea nefastă, taci.

Pe văile lumii pornit

te vei întrista - nmiit

cu soarta de nu te împaci.

Dumnezeu, Unul, rostul ni-l ştie,

Sfânta Sfintelor cu adevărat.

Luptă între Inger şi Necurat

Phoenix - pasăre de veşnicie.



IMPAS

Idei totalitare ţin largul sub cătuşă.

Dreptul Uman, intactul, i-asediat de zor.

Nu poate visul liber emigra în zbor

născut în temniţa clădită fără uşă.

S-a înecat în pietre lacrima stelară

bocindu-mi răstignirea din umbra veşniciei.

M-a potopit în tâmple sângele robiei

ce-l pritoceşte calm Parada seculară.

Dar cât mai simt că-i suflet,

Izvorul tainei pure,

renasc în scrumul jertfei nestinse evadări.

Fluidul vieţii spală năduful sec din nări

Vărsând imense azururi pe vii claviature.



STRIGĂ FIREA

Prin Închinare şi Harul însufleţirii

abundă splendoarea celestă.

Psalmul lacrimilor cu tonu-i grav

Va înviora oare Duh al luminii în noi?

Giulgiul vremelniciei împiedică dezinvoltura zborului,

lăuntricul imbold ce-l ţine legat

de somnul inocent

şi tace verbul Primordial necuvântat

în singurătatea fiinţei surprinsă de spaimă.

La pragul necunoscutului şi necuprinsului

desprindem cu greu Cinstea Reprezentării

deosebind-o de lucruri, de incertitudini

şi magica iluzie deschide Porţile imense

spre largul înstrăinarii eterne.

Mă doare inima pentru cei exilaţi în deşert.

Strigă firea din bezna neştirii

izbucnind cu suflul dezgolit de lut,

poate ne aude cel Preamilostiv

care ne-a plăsmuit dintru-începuturi viaţa

să-şi afle lumea odată iertarea

şi luminarea cea dreaptă -

deznodământul bun, ca atare,

înainte de crimă, blestem şi cădere,

înainte de judecata de - Apoi

şi ultima moarte.  



ANONIMUL LUMII

Fără de Nume al Lumii din veci stăpânitor.

Duh fascinant la poarta mântuirii.

Fiorul existenţei eşti, incendiul iubirii,

în necuprinsa-ţi taină eu mă topesc, nu mor.

Virtutea veghei o disting mai treaz.

De vacarmul vieţii imbecil să-mi pese?

Străin de spaimă într-un pios extaz

înfrunt duelul firii controverse.

În invocări liturgice cu har scurtez

searbădă rutina bucuriilor inerte.

Rostul lucrurilor îl întăresc în miez

stabilizând balanţa devenirii drepte.

Când ruga ne-o lansăm întru - nceput,

coloana verbului uman de sus extrage,

timbrul graiului întâi născut,

şi Semnul aboslut al Trinităţii, haric.