Poezii din cartea " 101 poeme " , Nicolae Guţu, Colecţia " Ideal " , Editura " Biodova " , Bucuresti 2011

ARENA

De omenie astăzi nimeni nu-mi vorbeşte.

Mulţimea intră-n marşuri cu capul plecat.

Docritina mondială în gât mi-a înnodat

toate meridianele zvâcnirilor celeste.

Crâşnirile mi le constrâng sub buză.

Mă tem să le aud şi-mi par străine.

Revolta potolită s-a domesticit felină

în cuşca artei, unde doar inima mi-e muză.

Şi gheara-mi siameză nu zgârâie durut.

Ea creşte mai suavă în adaptare fină.

Condiţia momeşte sub straturi de slănină

o lene inutilă în loc de zburdul cult.

Cum fiarele-s cuminţi şi au uitat pădurea,

doar câte-un mârâit îl deranjează pe Dresor,

ci pe arena îngustă unul câte unul, mor.

Mai sunt hrănite bine, ca să le tacă gura.



SENTINŢA TA - MÂNTUIREA

Ce am aici să mă doară

Împovărat de legi rigide ale naturii?

Tresăririle vechi - sacrificate.

Sirius, stea îndepărtată

Inspiră darul iubirii,

al luminii buchet înstelat

peste neguri, faurul Far.

Să nu mă mai treci cu vederea.

Să nu mă mai pierzi

pe întinderile Terrei

ascuns pueril în vreo scoică

purtată de valuri pe valuri

şi aruncată accidental

de spumele mării dense

pe prundul sec în fiord.

Ultima sentinţă a Ta - mântuirea,

Logos, lăcaş temerar,

pentru suflet propăşire

şi îndeplinire a omului pe pământ,

trimis să vestească semenilor săi

a doua venire,

ca un sărut al mirelui

după dezastrul nunţii,

ai cărei nuntaşi încolăciţi

în potopul captivant,

provoacă extazul frenetic mortal.



CA LA TIR

Suntem o naţie cu ochii roşii de plâns.

Tancuri ucigaşe

         ne-au înfipt ţevile-n inimni.

Şi toate pietrele lumii

cu capul spart le-am strâns.

Ne lingem rănile,

dar nu mai blestemăm pentru viol

                     pe nimeni.

Acest paradox ne-a dus faimă

peste mări şi ţări.

Stau oameni mari surprinşi peste tot

                  cu gura căscată.

Spectaculos, incidentul, să ia amploare

cu „naivii de indigeni”.

Curioşi, nevoie mare, aşteaptă

să iubim buzduganul urii întărâtaţi,

duşmanului drept în poartă.

Zimbrul strămoşesc de pe stemă

e un animal cuminte.

Şi ce dacă-i dresat să se bată la ring?

În faţa toreadorului, indignat, saltă

parcă-i furios, mama focului, din copite,

ci cioarnele lui legendare

doar pliurile drapelului vechi de mătase

                        nostim înfig.

El poartă pecetea jertfei -

           stea sângerândă în frunte.

Oricine  îi  poate lua ţinta uşor

să-l  zdrobească.

Cum să se mai opună-n vitrină,

în felul acesta, expus execuţiei crunte?

Ultima rugăciune,

         pentru călăul lui,

                    în genunchi,

i-o replică plină de demnitate

        pur moldovenească.



IN MEMORIAM

Valurile Irtâşului posomorât îmi oferiră

faşă de leagăn, onorat cu viaţa în alte origini.

Piuitul naţional din scăldători siberiene

s-a transfigurat liră,

coardele-s râuri de lacrimi,

plouă şi plouă, când ninge.

    

Ochii mei neprihăniţi am mijit  prima dată-n Kurya.

Ce fericire înghesuită de taigaua prezentului

fără viitor, fără zbucium.

Protejându-mi sensibilitatea de urşi flămânzi

                        toată copilăria,

maică-mea m-a alinat cu poveşti fantastice

pre graiul dulce.

Fostau mii şi mii „po ătapu” de la baştină deportaţi.

Nu ne mai feream şi ucişi, înadins, de păgâni.

După repatriere în RSSM

oamenii se descătuşau reîncarnaţi,

Pe noi ne intimidau din obişnuintă, îmbrâncindu-ne

ca pe nişte câini.

În timp ce democraţia accelerează uluitor

noul cerc vicios al pământului,

          m a  r  t  i  r  i  i,

intervin memoriei scurte developându-se

îngălbenită fotografie.

Ciudată libertate atât de întârziată a cuvântului,

cum şi cui să vorbească

             bunii mei din sicrie?

Doar Domnul ştie

pe ce punct de suspensie sunt sufletele lor.

Cu certitudine nu pot separa acolo răul de bine.

Pe această răscruce a Universului, numită

„Planeta de jale şi de dor”

numai Judecata de Apoi

va face dreptate în fine


Cu orice prilej jertfesc pomana pentru nefericiţii,

ce  nu s-au întors.

În iubirea-mi solemnă odihniţi-vă

     dragii mei - viu  monument.

            Fiti pe pace, istoria,

din cartea vieţii tot nu v-a şters.

Imperiul Sovietic, cu cenuşă pe cap a decedat,

blestemându-şi sie

diabolicul experiment.



AUTOGRAF

Acum, ori niciodată ,sigur,

                   voi afla,

puerea plăsmuirii - inedit destin.

Ce mi-aş dori, decât curaj deplin,

tot sufletul dedat

    în Arta mea.

                    

Conceptul reuşit

       pe pânza zămislită

descinde bucuria

   S F E R E L O R

       adânci.

Încercarea totală a norocului, de aci,

mărinimos ca un arhanghel -

       mă ajută.

Cum străluceşte aurul

       trecut prin probă grea

am plâns şi eu îngenuncheat

sub Chip

spălându-mi zgura aliajului de pe aripi.

     Taborul umilinţei

     mi-a consfinţit grandoarea.

Anevoios concurs e riscul de-afirmare

dar vulturul voinţei menţine

     V E R T I C A L A.

Nu mă-nfierbântă dominaţia,

                nici fala.

O misiune a Frumosului

      mă înzestrează sus

      şi tare.



MĂRIA SA, ARTISTUL

Artistul e un ostatec pentru generaţia 
ce va să vie.

Penelul, pana, prind graţios

imagini nonconformiste

pe pânza lumii mari în agonie,

să persiste.

În ciuda ignoranţilor,

      el nu renunţă - scrie.

Prietenul fidel - singurătatea,

îi înfiază-n suflet

      şarpele tristeţii.

Coşmarurile apasă nimbul feţei,

ecranul respiraţiei,

parcă se rupe din interior pe jumătate.

Planează aşa

     între delir şi câmpul vervei

până-şi revine invocând

D I V I N I T A T E A

să-i ocrotească

elanul durabil, pietatea,

realizat cu vârf în opera celebră.

El nu se supără pe oameni

de-i uitat.

De e solicitat intens

        nu se agită.

Nu se aruncă gratuit în intrigile gintei

fiind captivul ferm

al Gândului înalt.

Măria sa Artistul

      faimos şi inspirat,

îndrăgostit acum,

până dincolo de moarte,

      deschide Cerul larg

      în Templul Artei

aerisind năduful mediului comerciant.

Incoruptibil slujitor al frumuseţii,

Adeptul cult,

El e chemat să fie

C Ă L Ă U Z A

     dreaptă pentru fire,

cînd omenirea caută

dintotdeauna Idealul Vieţii.



ARTMANIFEST

Valori incerte adastă lumea

dispersată, or

pictura si cuvantul, vor şterge patina de pe ochi.

Neg  formalismul inflamabil

pre gama de culori.

În cadrul spectrului suscit

eternul foc

nearzător,

al graţiei întruchipare acută.

Păianjenul cerber cum să capteze

Revelaţia - Monada.

Arta invocă armonia cultă

solicitând falimentarea cinicului

Da-Da.

Nu-nu zămislesc spectacolul tectonic

pe placul rafinat al criticilor parveniţi.

Ba iminent, voi fi,

din spate împuşcat ironic,

de replica grotescă scuipată

printre dinţi intransigent.

Cu tuşa contemplaţiei trasez

Conceptul Metasferic stil - Rubicon

şi al frumosului

CHIP SACRU - ARHETIP.

SINTEZA CONVERGENTĂ

realizând mesaj indispensabil

în pragul noului Eon.



ÎN CEASUL DE GRAŢIE              

La ce să mă aştept într-un exil emfatic.

Sar zona de himere trezit  printre năluci.

Din lac în puţ m-a transferat didactic,

dezastrul vremii, să mă înece cu clăbuci.

Şi eu nevinovat în circumstanţe, precum sunt,

înghit în sec dar nodul e ca o cravată,

în arena lumii de gât atârnă, simt,

abia îmi mai trag sufletul sub beregată.

E clar, aspir cu romantismul extensiv

să mă agaţe - nvrednicit, Năvodul, din puhoaie.

Ca niciodată consumat de bâlciul ofensiv,

adulmec strajele întoarcerii - ultimă oaie.

Cea pentru care Stăpânul 99 a părăsit,

una ca una adunate turmă-n staul.

Ador să fiu până la urmă - ademenit

în ceasul de graţie, ce l-a transfigurat pe Saul.



PRIN TROIENELE MOSCOVEI

Prin troienele Moscovei prind licurici de zăpadă

e noapte de priveghere-n ajun de crăciun.

Întors, aş vrea  să m-audă toţi, să mă vadă. 

Mai bine-i incognito,

         nimanui să n-o spun.

Să intru insesizabil în viaţa de zi cu zi

de parcă nici n-aş fi fost de mult timp plecat.

Nu se va face caz în cartier

 nici nu se vor uimi

c-am apărut ca întotdeauna inopinat.

Îmi voi vedea de treabă ataşat din nou

la circuitul aglomerat, imposibil, din metropolă.

Aici deja s-a gravat adânc numele meu

pas cu pas măturând pe Dmitrovskoe 

                       fără busolă.

Harnic să taie straturile de nea,

ani şi ani am bătut lopata teşită,

până în palme, Kremlinul se străvedea

şi toată Rusia     

zdrobită  şi  în(Jugaşvili)ată.



SANCŢIUNE

Nu biruinţă,

nici cădere.

Doar infinita iluzie ce achiziţiionează conştiinta disponibilă

şi piere topindu-se. Din senin un tunet -

atâta semn multgrăitor promulgat cu înveliş de foc

                                  fără umbre.

Ca o bătaie din palme suverană,

uşa trântită în nas

insului tras pe sfoară.

E înţărcat la prima ocazie,

biberonul imaginarului pufos.

Impunătoare, gravitaţia menţine proporţiile

aproape incert.

Deci beleaua constă în faptul

că înfrângerea tot produce senzaţie

şi descumpănirea pufneşte în râs sarcastic

a nepăsare mare.

In fine, ultimul suport dubios e suspendat.

Cezarul şi-a încasat debitul pe drept.

Compasiunea subtilă e opţiunea lui Dumnezeu.

Aplauzele şi exclamaţiile în aversă

sunt de prisos.

N-am investit nimic prealabil,

de aceea falimentul mai degrabă

e un profit palpabil.

Însă dizgraţia nu e mult

prea mult greşeală dintotdeauna,

nici injustă condamnarea

Sodomei şi Gomorei.

Perfect.

Dobândirea azilului subînţelege

inocenta evadare şi nici un regret.

Goodbye my friend,

finita la comedia.



COLIERUL

În ciuda geloaselor controverse,

   nu voi pleca.

Mă voi întoarce curând să te revăd.

Şi-n leagănul dezmierdărilor mutuale

să ne-nfioare un dulce prăpăd.

                  

Inima mea distantă şi însingurată

va preţui afecţiunea - leac

             pentru  noi.

Sărută-mă clasic, total disperată,

iubeste-mă  ca-ntr-un roman de Tolstoi.

Te voi răpi şi eu,

   ruseşte, sentimental,

imitând serialul difuzat la modă.

Şi vom topi întru-n dans carnal

De primăvară a-nzăpezirii holdă.

 Bătaie de cap i-acest dute - vino,

                      pe bune.

Tu şi Karenina sigur m-aţi zăpăcit.

Totuşi Anna se va sinucide în tine.

Duelu-mi, va elimina duplicitatea - nrăit.

La ce bun  melodrama lacrimogenă,

pentru că suferă toţi de iubire?

Tentaţia

provoacă în plină arenă

consumate verigi ale epuizatei

                     idile.

Atracţia incitantă  e-aproape adulter.

Academia vieţii îşi spune cuvântul:

- Dezastrul dragostei e un superb

      C  O  L  I  E  R

ce-nlănţuieşte coapsele pământului.