La capitolul ,,Troiţa din dealul crucii”, monument iniţiat şi realizat decatre mine, care a devenit din 1990 încoace emblemă a comunei Ulmu, persistă povestea din moşi strămoşi a două familii, Frunză,nefiind rude, dar persecutate în anii de tristă amintire şi cu accentul axat pe o publicaţie preluată de la ,,Moldova Suverană”sub acelaşi titlu, din 27 august şi 7 septembrie 1993, semnată de Antonina Sârbu şi fotograful Andrei Mardare, reprodusă aici parţial, despre arhitectul Alexandru Frunză originar din Ulmu dar stabilit în SUA de mai bine de jumătate de secol, fotografiat împreună cu fratele său şi o soră alături de tatăl meu Vasile Guţu în faţa Troiţei.
Nu aş avea nimic împotrivă, dacă în articolul dat nu ar fi fost lezat dreptul meu de autor şi ctitor realizator. Faptul că eu sun autorul monumentului, în sat o ştie toată lumea. Tocmai de aceea mă întreb, cum a apărut această poveste în articol, dar şi în carte despre Alexandru Frunză drept ,,autor” de Troiţă alături de tatăl meu, care aici e reprezentat în calitate de executant? Fermecătoare legendă ticluită şi legate strâns între ele, de către jurnaliştii ziarului şi repetată în această carte cu atâta insistenţă: biografia domnului arhitect cu Troiţa monumentală înălţată de mine, dar nu poate fi adevărată. În fond doar eu ştiu cum a fost concepută şi realizată dar pe mine nu m-a întrebat nimeni .Se poate spune, că d-l Frunză ,,a venit, a văzut şi a învins”, exact în stil american. De mine, nici vorbă, or în acest articol numele subsemnatului este cu totul evitat. Domnului Frunză i se acordă activitatea, opera şi rolul de principal personaj. Pe când tatăl meu întradevăr mi-a fost ajutor de bază la edificarea acestei lucrări, dar nu el acondus realizarea ei.Acolo, unde eu ar fi trebuit să apar alături de el şi cu tot neamul meu duşi în Siberia încă din 1940- străbunicii, apoi în1949- bunicii mei din partea ambilor părinţi, inclusiv părinţii şi în cele din urmă chiar eu singur născut în taigaua de pe Irtâş, sub titlul Troiţei apare în prim plan doamna profesoară Elena Frunză cu mama ei şi cu întreg neamul, inclusiv şi omul de vază de peste ocean.Voia lor, să fi apărut cu cine îşi doresc şi în ce postură sunt apreciaţi, fie drept martiri, fie drept eroi, fie drept meşteri fauri, dar nu e corect să li se atribuie meritul altcuiva pe fundalul unei lucrări la care nu au nici un aport. Drept autor al Troiţei, m-a menţionat chiar Elena Frunză în prima carte despre Ulmu, pe care a şi scris-o , dar şi de către d-na Valentina Corcodel în cartea sa despre deportaţii de la Ulmu ,,Rocada destinului” pentru că bineânţeles, se ştie întrucâtva cum stau lucrurile deşi foarte vag, deoarece nici dânsele nu au stat de vorbă cu mine pe tema aceasta. N- am considerat niciodată că e necesar să dezvălui aspecte legate de munca de pregătire pentru realizarea acestei lucrări, mai bine zis nu i-am acordat nici o importanţă. Tocmai pentru a evita orice speculaţie mă văd nevoit să fac câteva precizări. În anul când a fost publicat articolul cu d-l Frunză aveam intenţia să dau replica, dar ezitând m-am abţinut ca nu cumva să provoc vre-o altercaţie pe seama acestui monument – Altar consacrat celor deportaţi şi tuturor jertfelor regimului comunist, gândindu-mă, vorba ceea, că ,,apa trece, iar pietrele rămân” E greu de crezut că autorii noii cărţi nu au citit cu atenţie fiecare filă din volumele anterioare despre Ulmu, omiterea numelui meu de la această temă pare a fi stranie dacă nu chiar intenţionată, fie de către autori, fie de către consultanţi. Or, domnii scriitori în cazul acesta şi-au supraapreciat serios munca de ,,investigaţie ştiinţifică” la care pretind. Că eu aş fi ridicat vre-o Troiţă la Ulmu, nu am găsit să se menţioneze în carte nici la articolul consacrat mie şi activităţii mele pe tărâmul Artei plastic, probabil ar fi fost prea de tot.
Dar vreau să spun că această ideie de troiţă în lemn mi-a captat atenţia nostalgică încă din timpurile sovietice urmărind-o în grafică de carte religioasă românească, care nu mi-a lipsit niciodată. De aceea în prima etapă, ca material de studiu am luat în consideraţie şi modelul mic de Troiţă aflat la mătuşa d-lui Alexandru, pe care dânsul a cioplit-o în adolescenţă la Şcoala de Meserii, căci în ea constă de fapt ,,mărul discordiei” cu pricina confuziei generată şi difuzată, cred eu iniţial, de către doamna Elena Frunză care prima s-a lansat în 2005 în calitate de cronicară a comunei Ulmu. Problema constă în faptul că doamna Frunză nu are de unde să ştie, dacă n-a binevoit să se informeze, că eu, cum e firesc oricărui creator, nu m-am oprit la acest obiect de artizanat, ci înainte să încep lucrul, am plecat în 1990 de Paşti l-a Bucureşti şi în alte zone unde am cercetat diverse forme de Troiţe mari, ca stil şi interpretare, întrebănd de toţi despre modele şi unde sunt amplasate. Am mai descoperit că Troiţe de artizanat mici asemănătoare ca model se pot găsi în vânzare şi chear am şi procurat 2 de la consignaţie ce stau şi astăzi în atelierul meu de la Bucureşti şi chiar aş putea să-i cumpăr una şi dânsei, ca să-i treacă nostalgia după ,,macheta” domnului architect. Ulterior, acest model de Troiţă tot mică, am aflat că o avea acasă pe masă părintele Ioan, fost preot de Ulmu, care locuia în satul vecin la Văsieni şi care a studiat cândva împreună cu Alexandru Frunză la Şcoala de Meserii. Acolo elevilor li se dădea o temă după un model şi fiecare executa replica sa.Până nu demult o Troiţă exact în stilul acesta, aş zice clasic tradiţional, cu o înălţime de1,5m. turnat în fontă se putea vedea în cimitirul armenesc din centrul Chişinăului.
Dar vreau să spun că această ideie de troiţă în lemn mi-a captat atenţia nostalgică încă din timpurile sovietice urmărind-o în grafică de carte religioasă românească, care nu mi-a lipsit niciodată. De aceea în prima etapă, ca material de studiu am luat în consideraţie şi modelul mic de Troiţă aflat la mătuşa d-lui Alexandru, pe care dânsul a cioplit-o în adolescenţă la Şcoala de Meserii, căci în ea constă de fapt ,,mărul discordiei” cu pricina confuziei generată şi difuzată, cred eu iniţial, de către doamna Elena Frunză care prima s-a lansat în 2005 în calitate de cronicară a comunei Ulmu. Problema constă în faptul că doamna Frunză nu are de unde să ştie, dacă n-a binevoit să se informeze, că eu, cum e firesc oricărui creator, nu m-am oprit la acest obiect de artizanat, ci înainte să încep lucrul, am plecat în 1990 de Paşti l-a Bucureşti şi în alte zone unde am cercetat diverse forme de Troiţe mari, ca stil şi interpretare, întrebănd de toţi despre modele şi unde sunt amplasate. Am mai descoperit că Troiţe de artizanat mici asemănătoare ca model se pot găsi în vânzare şi chear am şi procurat 2 de la consignaţie ce stau şi astăzi în atelierul meu de la Bucureşti şi chiar aş putea să-i cumpăr una şi dânsei, ca să-i treacă nostalgia după ,,macheta” domnului architect. Ulterior, acest model de Troiţă tot mică, am aflat că o avea acasă pe masă părintele Ioan, fost preot de Ulmu, care locuia în satul vecin la Văsieni şi care a studiat cândva împreună cu Alexandru Frunză la Şcoala de Meserii. Acolo elevilor li se dădea o temă după un model şi fiecare executa replica sa.Până nu demult o Troiţă exact în stilul acesta, aş zice clasic tradiţional, cu o înălţime de1,5m. turnat în fontă se putea vedea în cimitirul armenesc din centrul Chişinăului.
Cel mai important lucru este că, atunci la Bucureşti, m-am împrietenit cu un tânăr student bucureştean pe nume Octavian Ghiţă,care m-a condus (şi o poate confirma) l-a mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştiului, unde am şi decis văzănd in realitate Prototipul acestor Troiţe mici, cum trebue să arate monumentul pe care îl voi înălţa eu. Anume la mănăstirea Cernica s-au definitivat căutările, am schiţat şi am prelucrat, respectând tipul, cu improvizaţii de ale mele, cum ar fi: ornamentul de viţă cu struguri, icoana Mântuitorului Iisus Hristos pe faţă şi Icoana Sf. Gheorghe pe cal alb omorând balaurul pe spate, capul de taur- emblema stemei vechi a voievodatului Moldovei, dar şi în calitate de semnificaţie a Evanghelistului Luca drept protector al picturii, ceea ce mă privea pe mine în mod direct, 5 îngeri însoţitori, precum şi cutiile de pus lumânări pentru cei vii şi cei morţi fixate simetric pe ambele aripi din dreapta şi stânga postamentului. Troiţa de la Cernica înaltă de 6 metri cu soclu cu tot, a fost ridicată în anul 1924, în memoria ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Am găsit-o acoperită de patina vremurilor, dar în stare bună. Troiţa de la Ulmu am sculptat-o în aceleasi dimensiuni impunătoare dar ma-m străduit să-i dau mai multă expresivitate monumentală.
Din cele expuse reiese cât se poate de limpede că în cazul de faţă poate fi vorba exclusiv de calitatea de autor al replicii Prototipului-Troiţă al Meşterului Popular Anonim, care actualmente se află la mănăstirea Cernica. Cred, nici unul dintre ei n-au ştiut niciodată de unde vine şi unde se află sursa originală, dar d-lui Frunză, posibil să-i fi plăcut să se facă a uita că lucrarea sa şi-a cioplit-o cândva după o mostră, în orice caz, jurnaliştii de azi şi de ieri, substituind autorul şi mitizând istoria, nu s-au obosit măcar să-l consulte pe tatăl meu ,care sigur că i-ar fi trimis la mine deoarece nici el nu cunoaşte amănuntele. Pentru respectarea adevărului istoric vreau să se ştie că arhitectul şi preotul şi-au cioplit jucăriile după o mostră ce reprezenta modelul original, iar eu am sculptat Replica chiar după Original, a lor este de 40cm. mărime, iar a mea e de 6 metri. De aceea rog să nu se pună toate laolaltă, ci să se facă cât de cât o distincţie dreaptă referindu-mă aici şi la punctul legii valabil în toată Uniunea Europeană despre ,,operele derivate”care spune că: ,,Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, deasemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la unul sau mai multe opere preexistente, care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie.” Deci fiecare cu opera lui. Dar eu nu am o pretenţie exagerată, decât că la Ulmu, sunt autorul replicii Troiţei de la mănăstirea Cernica.
Din cele expuse reiese cât se poate de limpede că în cazul de faţă poate fi vorba exclusiv de calitatea de autor al replicii Prototipului-Troiţă al Meşterului Popular Anonim, care actualmente se află la mănăstirea Cernica. Cred, nici unul dintre ei n-au ştiut niciodată de unde vine şi unde se află sursa originală, dar d-lui Frunză, posibil să-i fi plăcut să se facă a uita că lucrarea sa şi-a cioplit-o cândva după o mostră, în orice caz, jurnaliştii de azi şi de ieri, substituind autorul şi mitizând istoria, nu s-au obosit măcar să-l consulte pe tatăl meu ,care sigur că i-ar fi trimis la mine deoarece nici el nu cunoaşte amănuntele. Pentru respectarea adevărului istoric vreau să se ştie că arhitectul şi preotul şi-au cioplit jucăriile după o mostră ce reprezenta modelul original, iar eu am sculptat Replica chiar după Original, a lor este de 40cm. mărime, iar a mea e de 6 metri. De aceea rog să nu se pună toate laolaltă, ci să se facă cât de cât o distincţie dreaptă referindu-mă aici şi la punctul legii valabil în toată Uniunea Europeană despre ,,operele derivate”care spune că: ,,Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, deasemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la unul sau mai multe opere preexistente, care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie.” Deci fiecare cu opera lui. Dar eu nu am o pretenţie exagerată, decât că la Ulmu, sunt autorul replicii Troiţei de la mănăstirea Cernica.
Pornind această idee de Troiţă la Ulmu eu am căutat să reânnoiesc tradiţia clasică populară de troiţă în lemn deosebită de cea a răstignirilor de sub arcuirile de tablă, de care există mii şi mii la noi în Basarabia şi în această investigaţie am ajuns la Arhetip. La Ulmu mai era odată o troiţă din lemn în perioada interbelică, dar nu s-a păstrat nici o fotografie a ei, aşa că nu se ştie cum arăta, de aceea orice supoziţie, că s-ar fi restabilit troiţa veche,este neântemeiată. Pot să afirm cu deplină satisfacţie, că dorinţa şi chiar miza mea, ca acest exemplu viu să i-a amploare, s-a împlinit chiar cât de curând după sfinţirea Troiţei. Întrucât evenimentul l- a care a participat şi Ministrul Culturii şi Cultelor de pe atunci Ion Ungureanu, a fost prezentat la ştirile de seară, la ora de vârf, după care ne-am trezit cu solii din alte sate trimişi să vadă lucrarea cu ochii lor ca să realizeze şi ei ceva la fel, la rândul lor, luau dimensiuni de pe Troiţă pentru sine. Astfel, în acelaşi an, 1990, fratele meu Valentin şi vărul meu Victor Guţu, artişti plastici profesionişti care mi-au fost ajutori de nădejde participând cu entuziasm alături de mine la cioplirea Troiţei, au acceptat să realizeze un concept asemănător la Cărpineni, fiind invitaţi de către primarul satului. Şi au sculptat-o, iarăşi cu anumite schimbări, în primul rând- mai mare, dotând-o şi cu un clopot, şi cu elemente brâncuşiene, ce o fac destul de originală. Înafară de această localitate, au fost sculptate deja de alţi meşteri şi înălţate Troiţe cu icoane sau răstigniri, integral din lemn, preluând conceptul de Altar, de la Ulmu: cum e Troiţa de la Durleşti, sau cea de pe şoseaua Poltava în apropiere de Cristeşti, dar şi la o răscruce de drum la Ciobanca. Ştiu că există multe şi în alte părţi variate ca stil, fie inspirate de pe ceea ce-am făcut noi, fie de pe alte surse-prototipuri.
Mărturisesc cu mâna pe inimă, că animat de aceeaşi dorinţă am pictat şi biserica mănăstirii Ulmu şi nu am acceptat nici un onorariu, ca şi în cazul Troiţei, pentru ca ceea ce am proiectat să aibă valoarea scontată, la baza lucrării aflându-se aceleaşi căutări de principiu ale Ortodoxiei bizantine, cum e în Grecia la complexul din 24 de Mănăstiri istorice la Meteora,cum e la Atos, în Rusia sau România. Peste tot am adunat seminţe pentru a le semăna Răsad de răspândire de la Ulmu în toată Basarabia. Acesta a fost scopul, pornind de la dragostea de Dumnezeu, nu faima, ci rodirea autentică - renaşterea credinţei.
Dacă domnii Ţopa şi Schiţco au dorit să-l prezinte neapărat pe d-l Alexandru Frunză drept o personalitate eminentă, fost ambasador al comunei Ulmu în Madison Wisconsin de atâţea şi atâţea ani, trebuia să reproducă ilustrativ ce a construit dânsul în America, căci vorbeşte acolo despre o obiserică ortodoxă pe care a proiectat-o în oraşul unde a fost stabilit, ce a creat o viaţă întreagă până la bătrâneţe, în calitate de profesionist experimentat şi atunci nu ar fi fost nevoie să se insiste cu ,,povestea vorbei” lui, în jurul Crucii mele, pe care am ridicat-o din durere şi dragoste şi să-l suprapună fals peste mine, care am realizat ceva şi în depărtare, dar şi ceva concret la Ulmu, sat de baştină care m-ie drag şi pentru mine e unic în lume.
Mărturisesc cu mâna pe inimă, că animat de aceeaşi dorinţă am pictat şi biserica mănăstirii Ulmu şi nu am acceptat nici un onorariu, ca şi în cazul Troiţei, pentru ca ceea ce am proiectat să aibă valoarea scontată, la baza lucrării aflându-se aceleaşi căutări de principiu ale Ortodoxiei bizantine, cum e în Grecia la complexul din 24 de Mănăstiri istorice la Meteora,cum e la Atos, în Rusia sau România. Peste tot am adunat seminţe pentru a le semăna Răsad de răspândire de la Ulmu în toată Basarabia. Acesta a fost scopul, pornind de la dragostea de Dumnezeu, nu faima, ci rodirea autentică - renaşterea credinţei.
Dacă domnii Ţopa şi Schiţco au dorit să-l prezinte neapărat pe d-l Alexandru Frunză drept o personalitate eminentă, fost ambasador al comunei Ulmu în Madison Wisconsin de atâţea şi atâţea ani, trebuia să reproducă ilustrativ ce a construit dânsul în America, căci vorbeşte acolo despre o obiserică ortodoxă pe care a proiectat-o în oraşul unde a fost stabilit, ce a creat o viaţă întreagă până la bătrâneţe, în calitate de profesionist experimentat şi atunci nu ar fi fost nevoie să se insiste cu ,,povestea vorbei” lui, în jurul Crucii mele, pe care am ridicat-o din durere şi dragoste şi să-l suprapună fals peste mine, care am realizat ceva şi în depărtare, dar şi ceva concret la Ulmu, sat de baştină care m-ie drag şi pentru mine e unic în lume.
Consider că autorii cărţii ,,ULMU de pe valea Botnei” trebue să-şi recunoască gafa şi să-şi ceară scuze, în numele adevărului, pentru prejudiciul adus mie, ca autor şi ctitor realizator al Troiţei de la Ulmu.
Reieşind din cele relatate mai sus, ar fi echitabil să fie tipărită o rectificare şi inclusă în partea de tiraj încă nerealizată a monografiei ,,ULMU de pe valea Botnei”cu titlul ,,ERATĂ”, menţionându-se că în felul acesta se corectează greşeala sau eroarea autorilor cărţii ce au prezentat pe altcineva, atribuindu-i meritul de autor şi au omis cu totul în textul despre Troiţa din Deal la Cruce numele autorului adevărat, care din propria-i iniţiativă, absolut dezinteresat a lucrat din februarie, până în iulie 1990 şi a ridicat acest monument, şi că la Ulmu, NICOLAE GUŢU, este Autorul şi Realizatorul Monumentului – TROIŢĂ, replica Troiţei-Arhetip al stilului tradiţiei clasice populare româneşti de la mănăstirea Cernica. Precizez, că am propus îmbunătăţiri şi am executat elemente artistice originale.
Troița de la Cernica
Troița de la Cernica
