Poezii din cartea " 101 poeme " , Nicolae Guţu, Colecţia " Ideal " , Editura " Biodova " , Bucuresti 2011

ARENA

De omenie astăzi nimeni nu-mi vorbeşte.

Mulţimea intră-n marşuri cu capul plecat.

Docritina mondială în gât mi-a înnodat

toate meridianele zvâcnirilor celeste.

Crâşnirile mi le constrâng sub buză.

Mă tem să le aud şi-mi par străine.

Revolta potolită s-a domesticit felină

în cuşca artei, unde doar inima mi-e muză.

Şi gheara-mi siameză nu zgârâie durut.

Ea creşte mai suavă în adaptare fină.

Condiţia momeşte sub straturi de slănină

o lene inutilă în loc de zburdul cult.

Cum fiarele-s cuminţi şi au uitat pădurea,

doar câte-un mârâit îl deranjează pe Dresor,

ci pe arena îngustă unul câte unul, mor.

Mai sunt hrănite bine, ca să le tacă gura.



SENTINŢA TA - MÂNTUIREA

Ce am aici să mă doară

Împovărat de legi rigide ale naturii?

Tresăririle vechi - sacrificate.

Sirius, stea îndepărtată

Inspiră darul iubirii,

al luminii buchet înstelat

peste neguri, faurul Far.

Să nu mă mai treci cu vederea.

Să nu mă mai pierzi

pe întinderile Terrei

ascuns pueril în vreo scoică

purtată de valuri pe valuri

şi aruncată accidental

de spumele mării dense

pe prundul sec în fiord.

Ultima sentinţă a Ta - mântuirea,

Logos, lăcaş temerar,

pentru suflet propăşire

şi îndeplinire a omului pe pământ,

trimis să vestească semenilor săi

a doua venire,

ca un sărut al mirelui

după dezastrul nunţii,

ai cărei nuntaşi încolăciţi

în potopul captivant,

provoacă extazul frenetic mortal.



CA LA TIR

Suntem o naţie cu ochii roşii de plâns.

Tancuri ucigaşe

         ne-au înfipt ţevile-n inimni.

Şi toate pietrele lumii

cu capul spart le-am strâns.

Ne lingem rănile,

dar nu mai blestemăm pentru viol

                     pe nimeni.

Acest paradox ne-a dus faimă

peste mări şi ţări.

Stau oameni mari surprinşi peste tot

                  cu gura căscată.

Spectaculos, incidentul, să ia amploare

cu „naivii de indigeni”.

Curioşi, nevoie mare, aşteaptă

să iubim buzduganul urii întărâtaţi,

duşmanului drept în poartă.

Zimbrul strămoşesc de pe stemă

e un animal cuminte.

Şi ce dacă-i dresat să se bată la ring?

În faţa toreadorului, indignat, saltă

parcă-i furios, mama focului, din copite,

ci cioarnele lui legendare

doar pliurile drapelului vechi de mătase

                        nostim înfig.

El poartă pecetea jertfei -

           stea sângerândă în frunte.

Oricine  îi  poate lua ţinta uşor

să-l  zdrobească.

Cum să se mai opună-n vitrină,

în felul acesta, expus execuţiei crunte?

Ultima rugăciune,

         pentru călăul lui,

                    în genunchi,

i-o replică plină de demnitate

        pur moldovenească.



IN MEMORIAM

Valurile Irtâşului posomorât îmi oferiră

faşă de leagăn, onorat cu viaţa în alte origini.

Piuitul naţional din scăldători siberiene

s-a transfigurat liră,

coardele-s râuri de lacrimi,

plouă şi plouă, când ninge.

    

Ochii mei neprihăniţi am mijit  prima dată-n Kurya.

Ce fericire înghesuită de taigaua prezentului

fără viitor, fără zbucium.

Protejându-mi sensibilitatea de urşi flămânzi

                        toată copilăria,

maică-mea m-a alinat cu poveşti fantastice

pre graiul dulce.

Fostau mii şi mii „po ătapu” de la baştină deportaţi.

Nu ne mai feream şi ucişi, înadins, de păgâni.

După repatriere în RSSM

oamenii se descătuşau reîncarnaţi,

Pe noi ne intimidau din obişnuintă, îmbrâncindu-ne

ca pe nişte câini.

În timp ce democraţia accelerează uluitor

noul cerc vicios al pământului,

          m a  r  t  i  r  i  i,

intervin memoriei scurte developându-se

îngălbenită fotografie.

Ciudată libertate atât de întârziată a cuvântului,

cum şi cui să vorbească

             bunii mei din sicrie?

Doar Domnul ştie

pe ce punct de suspensie sunt sufletele lor.

Cu certitudine nu pot separa acolo răul de bine.

Pe această răscruce a Universului, numită

„Planeta de jale şi de dor”

numai Judecata de Apoi

va face dreptate în fine


Cu orice prilej jertfesc pomana pentru nefericiţii,

ce  nu s-au întors.

În iubirea-mi solemnă odihniţi-vă

     dragii mei - viu  monument.

            Fiti pe pace, istoria,

din cartea vieţii tot nu v-a şters.

Imperiul Sovietic, cu cenuşă pe cap a decedat,

blestemându-şi sie

diabolicul experiment.



AUTOGRAF

Acum, ori niciodată ,sigur,

                   voi afla,

puerea plăsmuirii - inedit destin.

Ce mi-aş dori, decât curaj deplin,

tot sufletul dedat

    în Arta mea.

                    

Conceptul reuşit

       pe pânza zămislită

descinde bucuria

   S F E R E L O R

       adânci.

Încercarea totală a norocului, de aci,

mărinimos ca un arhanghel -

       mă ajută.

Cum străluceşte aurul

       trecut prin probă grea

am plâns şi eu îngenuncheat

sub Chip

spălându-mi zgura aliajului de pe aripi.

     Taborul umilinţei

     mi-a consfinţit grandoarea.

Anevoios concurs e riscul de-afirmare

dar vulturul voinţei menţine

     V E R T I C A L A.

Nu mă-nfierbântă dominaţia,

                nici fala.

O misiune a Frumosului

      mă înzestrează sus

      şi tare.



MĂRIA SA, ARTISTUL

Artistul e un ostatec pentru generaţia 
ce va să vie.

Penelul, pana, prind graţios

imagini nonconformiste

pe pânza lumii mari în agonie,

să persiste.

În ciuda ignoranţilor,

      el nu renunţă - scrie.

Prietenul fidel - singurătatea,

îi înfiază-n suflet

      şarpele tristeţii.

Coşmarurile apasă nimbul feţei,

ecranul respiraţiei,

parcă se rupe din interior pe jumătate.

Planează aşa

     între delir şi câmpul vervei

până-şi revine invocând

D I V I N I T A T E A

să-i ocrotească

elanul durabil, pietatea,

realizat cu vârf în opera celebră.

El nu se supără pe oameni

de-i uitat.

De e solicitat intens

        nu se agită.

Nu se aruncă gratuit în intrigile gintei

fiind captivul ferm

al Gândului înalt.

Măria sa Artistul

      faimos şi inspirat,

îndrăgostit acum,

până dincolo de moarte,

      deschide Cerul larg

      în Templul Artei

aerisind năduful mediului comerciant.

Incoruptibil slujitor al frumuseţii,

Adeptul cult,

El e chemat să fie

C Ă L Ă U Z A

     dreaptă pentru fire,

cînd omenirea caută

dintotdeauna Idealul Vieţii.



ARTMANIFEST

Valori incerte adastă lumea

dispersată, or

pictura si cuvantul, vor şterge patina de pe ochi.

Neg  formalismul inflamabil

pre gama de culori.

În cadrul spectrului suscit

eternul foc

nearzător,

al graţiei întruchipare acută.

Păianjenul cerber cum să capteze

Revelaţia - Monada.

Arta invocă armonia cultă

solicitând falimentarea cinicului

Da-Da.

Nu-nu zămislesc spectacolul tectonic

pe placul rafinat al criticilor parveniţi.

Ba iminent, voi fi,

din spate împuşcat ironic,

de replica grotescă scuipată

printre dinţi intransigent.

Cu tuşa contemplaţiei trasez

Conceptul Metasferic stil - Rubicon

şi al frumosului

CHIP SACRU - ARHETIP.

SINTEZA CONVERGENTĂ

realizând mesaj indispensabil

în pragul noului Eon.



ÎN CEASUL DE GRAŢIE              

La ce să mă aştept într-un exil emfatic.

Sar zona de himere trezit  printre năluci.

Din lac în puţ m-a transferat didactic,

dezastrul vremii, să mă înece cu clăbuci.

Şi eu nevinovat în circumstanţe, precum sunt,

înghit în sec dar nodul e ca o cravată,

în arena lumii de gât atârnă, simt,

abia îmi mai trag sufletul sub beregată.

E clar, aspir cu romantismul extensiv

să mă agaţe - nvrednicit, Năvodul, din puhoaie.

Ca niciodată consumat de bâlciul ofensiv,

adulmec strajele întoarcerii - ultimă oaie.

Cea pentru care Stăpânul 99 a părăsit,

una ca una adunate turmă-n staul.

Ador să fiu până la urmă - ademenit

în ceasul de graţie, ce l-a transfigurat pe Saul.



PRIN TROIENELE MOSCOVEI

Prin troienele Moscovei prind licurici de zăpadă

e noapte de priveghere-n ajun de crăciun.

Întors, aş vrea  să m-audă toţi, să mă vadă. 

Mai bine-i incognito,

         nimanui să n-o spun.

Să intru insesizabil în viaţa de zi cu zi

de parcă nici n-aş fi fost de mult timp plecat.

Nu se va face caz în cartier

 nici nu se vor uimi

c-am apărut ca întotdeauna inopinat.

Îmi voi vedea de treabă ataşat din nou

la circuitul aglomerat, imposibil, din metropolă.

Aici deja s-a gravat adânc numele meu

pas cu pas măturând pe Dmitrovskoe 

                       fără busolă.

Harnic să taie straturile de nea,

ani şi ani am bătut lopata teşită,

până în palme, Kremlinul se străvedea

şi toată Rusia     

zdrobită  şi  în(Jugaşvili)ată.



SANCŢIUNE

Nu biruinţă,

nici cădere.

Doar infinita iluzie ce achiziţiionează conştiinta disponibilă

şi piere topindu-se. Din senin un tunet -

atâta semn multgrăitor promulgat cu înveliş de foc

                                  fără umbre.

Ca o bătaie din palme suverană,

uşa trântită în nas

insului tras pe sfoară.

E înţărcat la prima ocazie,

biberonul imaginarului pufos.

Impunătoare, gravitaţia menţine proporţiile

aproape incert.

Deci beleaua constă în faptul

că înfrângerea tot produce senzaţie

şi descumpănirea pufneşte în râs sarcastic

a nepăsare mare.

In fine, ultimul suport dubios e suspendat.

Cezarul şi-a încasat debitul pe drept.

Compasiunea subtilă e opţiunea lui Dumnezeu.

Aplauzele şi exclamaţiile în aversă

sunt de prisos.

N-am investit nimic prealabil,

de aceea falimentul mai degrabă

e un profit palpabil.

Însă dizgraţia nu e mult

prea mult greşeală dintotdeauna,

nici injustă condamnarea

Sodomei şi Gomorei.

Perfect.

Dobândirea azilului subînţelege

inocenta evadare şi nici un regret.

Goodbye my friend,

finita la comedia.



COLIERUL

În ciuda geloaselor controverse,

   nu voi pleca.

Mă voi întoarce curând să te revăd.

Şi-n leagănul dezmierdărilor mutuale

să ne-nfioare un dulce prăpăd.

                  

Inima mea distantă şi însingurată

va preţui afecţiunea - leac

             pentru  noi.

Sărută-mă clasic, total disperată,

iubeste-mă  ca-ntr-un roman de Tolstoi.

Te voi răpi şi eu,

   ruseşte, sentimental,

imitând serialul difuzat la modă.

Şi vom topi întru-n dans carnal

De primăvară a-nzăpezirii holdă.

 Bătaie de cap i-acest dute - vino,

                      pe bune.

Tu şi Karenina sigur m-aţi zăpăcit.

Totuşi Anna se va sinucide în tine.

Duelu-mi, va elimina duplicitatea - nrăit.

La ce bun  melodrama lacrimogenă,

pentru că suferă toţi de iubire?

Tentaţia

provoacă în plină arenă

consumate verigi ale epuizatei

                     idile.

Atracţia incitantă  e-aproape adulter.

Academia vieţii îşi spune cuvântul:

- Dezastrul dragostei e un superb

      C  O  L  I  E  R

ce-nlănţuieşte coapsele pământului.

Poezii din cartea " Metaspherae " , Nicolae Guţu, Editura "Augusta" , Timişoara 2002

PALETA

  

Noaptea asasinată îngenunchează

cu ţeasta proptită-n diluviu.

Lunecaţi în somn, oamenii debutează

râu roşu, tâşnit din Vizuviu.

Văd chipu-mi scimonosit de valuri

în tina lichidă, parcă-i pictat

de epoca ce mă flatează cu lauri

de ghimpi pusă pe coamă - ndesat.

Dezbrac sufletul de inhalări derizorii

nu-i mai permit să anime sumbre poveşti

cu nuanţa de scrum a erorii

de pe paleta vieţilor omeneşti.



METAMORFOZA

Acolo unde a fost îngropat graiul 
să nu mai crâcnească,

indignată tăcerea, surpă

răscolind revolta pământului.

Tenebre încinse

scutură extensiv hibernarea terestră

cu magnitudine înspăimântătoare

pe scara Rihter.

Dealurile aplecate-n genunchi umile,

parcă încremenite pururi,

încep să se clatine din temelii.

Pornesc într-un leagăn mobil,

ţestoase longevive trezite la vale,

stăvilind îndrăzneţ cu gheburi inerte

stihiile lumii oculte,

prăbuşindu-le a fi erodate şi desfiinţate

în oceanul aglomerat, imens.

Apele înghesuite inopinat năvălesc

Înafară - ndărăt din meninghe

prin multiple şuviţe spărgând

arteziene la rădăcini fragile,

ale vlăstarilor altoiţi,

prinse de solul vârtos, transfigurat.

Dispar căi uzate în serptentină,
coamele cărora despletite

le toceşte cutea paşilor iuţi

ale traseelor întreprinse,   

ce sunt propulsate de cutezanţa

noilor vremuri.

Chiuie vântul lansând în spaţiu

Vestea că vine

Era civilizaţiei cu faţa umană



ŢĂRÂNA MI-E CĂPĂTÂI

Ţărâna mi-e căpătâi sub cap.

Adorm în cuibul de brazde.

Leagănă-mă vecie

fără grijă s-admir fenomenele existenţei.

Vreau să visez

duioasă uitare de zbucium-

nepotolitul suspin.

De ceea ce mi-a fost dat

să mă bucur din plin

şi să beau apă dătătoare de viaţă

dincolo de pământ,

să beau şi să nu-mi mai pot potoli setea.

Du-mă val oceanic în infinit,

înmărmuresc topit de-a pururi

paşnic, liber, uitat!



GEAMĂN ONIRIC

Numai în geamăn oniric crepuscular

intrăm în rolurile personajelor distinse

ale legendelor -

patima rară  a ne seduce prezenţa

într-un caier de dincolo de marginea

derulării normale a evenimnentelor fruste,

cu sentimentul de abatere nefirească

de subtiă renunţare.

Şi măreţe Arcade ale altei prisme

de a vedea lucrurile

celor ce se încumetă curajoşi să-i dea pinteni

Calului Năzdrăvan

la drumul anevoios de peste nouă mări şi nouă ţări,

li se deschid vraişte ca la cei aleşi.

Doar ei au onoarea de a pătrunde

sferele percepţiei vaste.

Fiecare e liber a se depaşi.

O, câte Împărăţii sunt, stim?

Au cine le făureşte - ndelung, subtil, grandios,

şi Una mai faimoasă decât toate?

Nu e fantasmagorie peisajul lumii acesteia însufleţit

pe planul neţărmuririi

unde-mi revin alinat de privelişti ciudate

şi  tril fermecător al fluierului

lui  Pan-Veghetorul



MEDITAŢIE

Nu chem pe nimeni să pornească cu mine.

Nici eu nu-l urmez pe cineva, oarecum.

Doar iau aminte. Atât.

Stiu unde merg?

Stiu unde mă duc paşii mei strâmbi

trecatori printre dune?

Sunt  lucruri pe care le taci,

pentru că nu e nevoie să le îmbraci din nou în forma expresiei.

Cuvântul deja le-a creat şi totul s-a spus

odată şi pentru totdeauna.

Iar noi nu putem decât să nominalizăm deliberat.

Să încerc să pătrund explicându-mi,

clasificând multitudinea în Întreg,

Unitatea în Diversitate?

Orice întruchipare ca fenomen al existenţei

are în fond un esenţial perceput contemplându-l.

Urma ce-o las imprimată nu e din vrere nebună

de a-mi fixa entitatea în sol.

Ce am din ceea ce pot lăsa aici palpabil?

Particulele ce se îmbulzesc

în fiece nucleu din  mine nu constituie

substanţa constantă a Eu-lui,

ce s-ar putea adapta cumva circuitului perpetuu

ogoindu-şi convulsiile ce-au traversat

densitatea materială.

Există o lume ce nu-i, Aspect sigur.

Presimtu-mi intrarea în ora dementă

matinală învolburare - Nirvana.



SFERA

Aud zvâcnind spaţiul - 
efluvii de ecouri îndepărtate

mă surprind cu fulgerul energiilor convergente,

gamă exorbitantă în preajmă

şi tresar amintindu-mi vag de ceva

parcă neobişnuit, orbitor, incomprehensibil,

de Sfera nemărginită, gigantică, densă,

transversală striaţie de lumină,

în care nu mai ştiam că suntem, fiind.

Poate că-mi dau seama

de unde vine să pâlpâie aprig

dorul şi tensiunea lăuntrică atât de profund permanent

ca o manifestare a renunţării desăvârşite,

smulgere pasionantă din pulberea deznădejdii.

Flutură-mi basma albă a norilor,

por t veşnică stare de ducă în piept,

căutare de infinit.

                                                 

PUR - IZBĂVIRE

Palid la faţă

fruntea spre cer mi-o ridic.

Raţiunea mi-e limpede şi tihnită de tot.

In conturul fiinţei mele

nu mă mai zbat.

Helios din înalt se lasă plutind în disc

peste boltă                   

acoperindu-mi chipul cu cenuşa de aur -

seninătate a unui deşert plin

şi izvor al tumultului meu acordat.

Iată adapost unde revin pitit

unde-mi ascund sufletul de aglomeraţia expansivă

şi cad în cealaltă extremă

a solitudinii dependente - sindromul introspectiv.

Totuşi efectul indisolubil imediat fiind

starea de imponderabilitate detaşată,

dezamorsarea efectului imaginativ,

închis în zone ermetice de labirint virtual -

depăşirea inversiunilor interioare, în general.

Indivizibile  particule  ce  constituie

individualitatea mea trup şi suflet,

absolvite de tensiunea de fond,

işi deschid albiile receptive astrale

absorbind energie imperativă subtilă.

Între ireal şi transcendental

prevăd descălecarea spirituală,

moment, când nimic nu împedică

dezmărginirea cosmică crucială

a materiei psihice fine

în Oceanul pur - Izbăvire. 



ÎN(RAI)ERE              

De ce minuni înalte, de care ceruri vaste

suprema taină a lumii

        în miezu-i s-o cuprind

viaţa toată zbuciumul mi-l prind

însămânţat în solul pulberii albastre.

Cu simţul - Liturghie,

mintea se-ncuvântă.

Vibrează în timpane amplificatoarele din tâmple,

acordul în(rai)erii, unic, să mi-l umple

topind în armonie durerea şi mormăntul.

Şi pacea întărită dospeşte ochi în suflet

cănd timpul se transformă

    în Templul veşniciei.

Sunt Firea - Brazdă fructuoasă tot mai vie

de-a pururi inspirat

de suflul tot.

Nebun de vis astral,

beţiv de stea nocturnă

străbat lumina – nfloare şi-ascunsu - ntrepătruns.

Din rătăciri fervente, scrum din urmă - ajuns,

    pe un tărîm sublim voi înverzi întruna.



METEMPSIHOZA

Altă viaţă crezi, va mai fi?

Ne e dată doar una. Una?

Taci. Chiar dacă vei mai veni

oare nu ţi-e totuna.

Sigur, există o singură cale

spre moarte de aici.

Plin de căderile tale

Din moarte să te ridici.

Uceide-ţi durerea nefastă, taci.

Pe văile lumii pornit

te vei întrista - nmiit

cu soarta de nu te împaci.

Dumnezeu, Unul, rostul ni-l ştie,

Sfânta Sfintelor cu adevărat.

Luptă între Inger şi Necurat

Phoenix - pasăre de veşnicie.



IMPAS

Idei totalitare ţin largul sub cătuşă.

Dreptul Uman, intactul, i-asediat de zor.

Nu poate visul liber emigra în zbor

născut în temniţa clădită fără uşă.

S-a înecat în pietre lacrima stelară

bocindu-mi răstignirea din umbra veşniciei.

M-a potopit în tâmple sângele robiei

ce-l pritoceşte calm Parada seculară.

Dar cât mai simt că-i suflet,

Izvorul tainei pure,

renasc în scrumul jertfei nestinse evadări.

Fluidul vieţii spală năduful sec din nări

Vărsând imense azururi pe vii claviature.



STRIGĂ FIREA

Prin Închinare şi Harul însufleţirii

abundă splendoarea celestă.

Psalmul lacrimilor cu tonu-i grav

Va înviora oare Duh al luminii în noi?

Giulgiul vremelniciei împiedică dezinvoltura zborului,

lăuntricul imbold ce-l ţine legat

de somnul inocent

şi tace verbul Primordial necuvântat

în singurătatea fiinţei surprinsă de spaimă.

La pragul necunoscutului şi necuprinsului

desprindem cu greu Cinstea Reprezentării

deosebind-o de lucruri, de incertitudini

şi magica iluzie deschide Porţile imense

spre largul înstrăinarii eterne.

Mă doare inima pentru cei exilaţi în deşert.

Strigă firea din bezna neştirii

izbucnind cu suflul dezgolit de lut,

poate ne aude cel Preamilostiv

care ne-a plăsmuit dintru-începuturi viaţa

să-şi afle lumea odată iertarea

şi luminarea cea dreaptă -

deznodământul bun, ca atare,

înainte de crimă, blestem şi cădere,

înainte de judecata de - Apoi

şi ultima moarte.  



ANONIMUL LUMII

Fără de Nume al Lumii din veci stăpânitor.

Duh fascinant la poarta mântuirii.

Fiorul existenţei eşti, incendiul iubirii,

în necuprinsa-ţi taină eu mă topesc, nu mor.

Virtutea veghei o disting mai treaz.

De vacarmul vieţii imbecil să-mi pese?

Străin de spaimă într-un pios extaz

înfrunt duelul firii controverse.

În invocări liturgice cu har scurtez

searbădă rutina bucuriilor inerte.

Rostul lucrurilor îl întăresc în miez

stabilizând balanţa devenirii drepte.

Când ruga ne-o lansăm întru - nceput,

coloana verbului uman de sus extrage,

timbrul graiului întâi născut,

şi Semnul aboslut al Trinităţii, haric.