In memoriam Leonida Lari
La vârsta când ne-am cunoscut
erai la prima carte
de poeme.
Eu, abia- ncepeam să mă prezint
cu piese de pictură
pe treptele boemei.
Aveai o regulă; odată acceptat,
în cercul tău de preferinţă,
ca fiecare să recite-un
vers interesant,
la inspiraţia recentă
ieşit de sub peniţă.
La cafea,
la ceaiul indian,
multe nopţi şi zile-am stat,
să ne mărturisim
sorbind cu mult elan
stări de creaţie spirituale
din înalt,
Eu abordam din repertoriul hindus
cu pregustarea mistică complexă.
Din controverse subiective
ne canaliza Iisus
sub cupola Ochiului
suprem convex.
Tu-mi vorbeai cu groază
de captivitatea
la care te presează demonii astrali.
Zi şi noapte îţi asediau imunitatea
ameninţându-te cu sorţii
involtării infernali.
Atacul bestial atât de dur
totuşi se-alterna cu faze de ascensiune.
Din defensivă reveneau să strice
viu contur
al scării de lumină
ce se-nfiripa în rugăciune.
Despre apocaliptica încăierare duelantă
sfântul stolpnic Simeon spunea,
că e de-acord tot Iadul
să-l coboare-n pantă
strâns ţinându-se de Crist
cu toată inima.
Aşa te retrăgeai şi tu
adânc în sine,
ca să-ţi refaci credinţa înbisericită
şi nu ştiai ce bătălie,
ca în ,,Vii,” de Gogol,
vine
marcată de aceste viziuni
ce înspăimântă.
Anticipasei cum vei fi ajuns pe baricade
să chemi confraţi în adevăr
să se-ntărească
şi zeci de ani urma să-nfrunţi blocade
pe viaţă şi pe moarte încolţită-
taur în coridă,
Ce nu îngenunchează
nici cu lancea-n ţeastă.
Cu toată forţa - ntărâtat răzbate
mantia roşie s-o sfâşie, nefastă,
înnebunit de-acest simbol
al oastei necurate.
21 decembrie 2011,
Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu