La începutul lunii februarie, anul curent, mama mea, în vârstă de 82 de ani a venit cu ceva probleme de sănătate la doctorul de la dispensarul din sat. Doamna doctor, consultand-o, printre altele, a întrebat-o dacă eu sunt acela pe care mama l-a luat de suflet. Surprinsă de o asemenea întrebare, mama i-a răspuns prompt şi cu demnitate: ,, Eu am trei copii: doi băieţi şi o fată, născuţi de mine”. “De unde vin vorbele astea?” Doamna doctor, pusă în înrcurcătură, a recunoscut că ar fi auzit şi ea, la rândul ei, de la altcineva.
De fapt, nu are nici o importanţă cine şi ce a spus, căci în realitate confuzia vine de la un scurtmetraj documentar realizat cu ocazia sfinţirii Troiţei de la Ulmu, pe data de 6 iulie anul trecut , film care circulă si pe youtube. Materialul a fost realizat de reporterii de la canalul ,,Jurnal TV” şi transmis la televizor în seara aceleeaşi zile. L-am urmărit şi eu, chiar atunci când a fost difuzat şi am rămas înmărmurit când am văzut ce mai rămăsese din întregul interviu pe care îl dădusem la ceremonia de sfinţire. Au lăsat dintr-un material amplu doar un mic fragment de doua minute cu informaţia despre eveniment. Mie mi-au rezervat şi mai puţin, un cadru de 2 secunde, fiind siguri că anume secvenţa pe care au ales-o ei va produce senzaţie. Este cunoscută goana jurnaliştilor după senzaţional. Au scos ceea ce era important în toată povestea şi a rămas doar anecdoticul. În cadru nu apare numele meu, cine sunt, ce spun. De fapt, spuneam că am ridicat acel monument în 1990, consacrat deportărilor, apoi peste 24 de ani am realizat restaurarea lui capitală, din propriul entuziasm, cu posibilităţi proprii, dar cu dragoste şi cu truda propriilor mâini. Toate astea au rămas în spatele cadrului, sigur, „detalii neinteresante” pentru operatori. Deoarece lipseşte întreaga poveste, cuvintele mele, rupte din context, au dat naştere unor erori, care, într-un alt context ar fi chiar amuzante. De fapt, textul rostit de mine este o metaforă, care are în vedere răspunsul la întrebarea obişnuită a copiilor mici ,,de unde m-am luat?”. La noi, în Moldova, li se răspunde, de obicei că: ,,te-a adus barza în cioc”, sau că: ,,te-am găsit învelit într-o frunză de curechi”.Copiilor mei, de exemplu, le-am spus că i-a trimis Dumnezeu ca să fie copiii noştri, să constituie familia noastră. Când era mic, baiatul meu, la fraza, rostită de altfel de orice părinte atunci când povesteste ceva din trecut şi îi spune copilului „tu încă nu erai pe atunci” m-a întrebat curios: ,,da unde eram, când nu eram?” Răspunsul, că era în cer la Dumnezeu, i-a fost absolut suficient.
Dar în peisajul sumbru al Siberiei nu zboară cocostârcii şi nici nu creşte varza cu frunzele mari desfăcute. Şi la întrebarea mea nevinovată „de unde m-am luat” mama mi-a zis, cu toată candoarea de care era în stare, că m-au adus valurile învolburate ale Irtâşului. Avea şi o explicatie: cătunul din inima Taigalei, unde fuseseră deportati, într-adevăr se afla chiar pe malul fluviului Irtâş. Iar la început de exil, pentru o buna bucată de vreme, au stat într-un bordei săpat de bunicul Constantin Bivol, săpase în povârnişul abrupt, deasupra acestei vâlvătăi curgătoare. În vuietul Irtâşului se trezeau, munceau, se culcau şi toate gândurile, visele, speranţele se împleteau de-alungul nesfârşitelor valuri. De aceea era simplu să spui: ,,Te-au adus valurile”. Ei înşişi au fost aduşi acolo de valurile uriaşe ale represaliilor.
Exact la aceasta figura de stil mă refeream în interviul cu pricina când am spus că, mic copil fiind, ,, mama mi-a spus că apele Irtâşului m-au adus la mal iar ei i-a fost milă de mine si m-a luat acasa”. Iată cum un copil ,,de sânge siberian” a fost ,,adoptat” de către o mamă basarabeancă”. Evident, mesajul acesta nu poate fi citit decât la figurat, în calitate de snoavă, nicidecum mot-a-mot, cum dealtfel s-a înţeles în mod eronat.. Am zis ,,sânge siberian” pentru că m-am născut în Siberia, cu câmpul de bază bioenergetic şi zodiacal imprimat în timpul gestaţiei, al naşterii şi apoi al primilor ani ai copilăriei care determină caracterul omului şi viaţa lui în general.
Întrucât consider că mi-a fost trimis sufletul ca să mă nasc întrupat de la o mamă basarabeancă, care se afla la acea vreme în Siberia, am zis, metaforic vorbind, că ,,m-a adoptat”, aş putea să adaug ,,în burta ei”, căci în general sufletul semnifică cerul. Iar ceea ce este de la cer, se şi va întoarce ulterior acolo de unde îşi trage originea sau la nivelul pe care îl merită .
Sper, odata cu aceste explicaţii, să dispară orice urmă de îndoială sau confuzie în ceea ce priveşte provenienţa mea autentică.
pictorul NICOLAE GUŢU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu